Icoană bizantină Sfântul Efrem cel Nou — foiță de aur

Un călugăr în mantie albastră, ținând în palmă o flacără mică. În spate, un munte și o mănăstire cu acoperiș roșu. Lângă el, un copac.

Sfântul Efrem e cel mai nou dintre sfinții pe care îi vezi în icoanele grecești — a fost trecut în rândul sfinților abia în 1998. Dar a murit în 1426.

Între cele două date e o poveste care sună aproape imposibil.

Pe Dealul Neprihăniților, lângă Nea Makri, la vreo treizeci de kilometri de Atena, a fost odată o mănăstire pe care au ars-o turcii. Călugării au fost uciși. Locul a rămas pustiu cinci sute de ani și nimeni nu mai știa nici măcar numele celor care muriseră acolo.

În 1950, o maică pe nume Macaria a venit să refacă mănăstirea. Se povestește că simțea, în ruine, că e cineva îngropat acolo. A săpat în locul acela, iar pe 3 ianuarie a găsit oseminte. Tot ea a spus, mai târziu, că sfântul i s-a arătat și i-a spus cum îl cheamă și ce a pățit: Efrem, călugăr, chinuit și ucis pe 5 mai 1426, legat de un dud din curte.

Copacul din icoană e dudul acela. Flacăra din palmă e viața pe care nu i-au putut-o lua.

Ce e greu de explicat e ce a urmat. În șaptezeci de ani, un sfânt de care nu auzise nimeni a ajuns cunoscut în toată lumea ortodoxă. Se roagă la el mai ales oamenii ajunși la capătul puterilor — cei în deznădejde, cei cu dependențe, cei care au încercat tot.

Se prăznuiește pe 5 mai și pe 3 ianuarie.

• Icoană bizantină pe lemn masiv, cu foiță de aur aplicată manual
• Sfântul Efrem cel Nou de la Nea Makri, în tipul iconografic grecesc
• Inscripție grecească după canon
• Marginea scobită și cantul finisate manual
• Dimensiuni 18,5 × 25 cm
• Se prăznuiește pe 5 mai și 3 ianuarie
• Agățătoare din piele pe spate, gata de pus pe perete
• Însoțită de certificat de autenticitate
• Adusă din Grecia, dintr-un mic atelier de familie

Cum se face

Icoana e o reproducere serigrafiată de mare fidelitate după o icoană bizantină, aplicată pe pânză și montată pe lemn masiv. Marginea scobită și fondul sunt acoperite cu foiță de aur, aplicată bucată cu bucată, iar cantul e vopsit manual în roșu adânc. De aceea nu există două icoane identice: aurul prinde lumina altfel pe fiecare, iar urmele fine lăsate de foiță nu sunt defecte, ci semnătura mâinii care a lucrat-o.

Vine dintr-un mic atelier de familie din Grecia, de la poalele Meteorei — locul unde, acum șase sute de ani, călugării au urcat pe stânci ca să se roage acolo unde nu ajungea nimeni. Se lucrează și azi la fel, încet și cu mâna.

Specificații